Morcheeba la București – un show fără bariere

Morcheeba la București - un show fără bariere
Fanii trupei Morcheeba au pornit, miercuri seară, la Arenele Romane din București, într-o călătorie muzicală de excepție alături de formația britanică, dansând și cântând laolaltă pe ritmuri trip-hop, după ce solista a cerut ca barierele dintre zonele Golden Ring și Regular să fie "desființate".
Publicat: 12/12/2013, 13:10
Actualizat: 22/03/2014, 12:44

Fanii trupei Morcheeba au pornit, miercuri seară, la Arenele Romane din București, într-o călătorie muzicală de excepție alături de formația britanică, dansând și cântând laolaltă pe ritmuri trip-hop, după ce solista a cerut ca barierele dintre zonele Golden Ring și Regular să fie „desființate”.

Miercuri, în jurul orei 19.30, în cortul încălzit de la Arenele Romane, fanii trupei Morcheeba începeau să se strângă. Unii dintre ei, cumpăraseră deja albume ale formației britanice și încercau să-și găsească locul cel mai bun pentru a se bucura de spectacolul care avea să înceapă. La ora 20.00, a urcat pe scenă formația românească The Speakers, care a cântat în deschiderea show-ului formației Morcheeba.

Britanicii de la Morcheeba au urcat pe scenă în jurul orei 21.00, în aplauzele publicului, iar călătoria muzicală a început cu piesa „Make Believer”, de pe noul album, „Head Up High”.

Însă, după prima piesa cântată, solista Sky Edwards și-a arătat nemulțumirea față de spațiul relativ gol care despărțea zona Golden Ring de Regular. „Este ceva în neregulă aici”, a spus solista trupei Morcheeba, adăugând că nu-i poate vedea pe spectatori.

La aproximativ 15 minute după debutul concertului și doar câteva melodii cântate, Sky Edwards le-a cerut organizatorilor show-ului să îndepărteze barierele care despărțeau publicul în cele două zone. „Putem să îndepărtăm bariera, vă rog? Este posibil? Nu este un show adevărat. Acesta nu este modul în care ne place să cântăm. Deci, putem să îndepărtăm bariera?”, a cerut Sky.

Din acest motiv, concertul a fost oprit preț de câteva minute. „Cel puțin deschideți bariera ca să intre lumea”, a repetat insistent Sky Edwards, fiind aplaudată de public. „Îmi pare rău, dar nu sunt de acord cu Golden Ring”, a mai spus aceasta. Diferența de preț între biletele pentru zona Golden Ring și cele pentru Regular a fost de 100 de lei.

După aproximativ două minute în care organizatorii nu le-au permis celor din zona Regular să vină în Golden Ring, în ciuda insistențelor solistei, aceasta a spus că va coborî ea însăși să mute bariera, dacă nu face nimeni acest lucru. „Vă rog, deschideți bariera sau nu vom continua (concertul, n.r.). Vorbesc serios. Plec. Deschideți bariera sau nu vom continua, pentru că nu este distractiv”, a mai spus Sky Edwards.

Publicul a aplaudat inițiativa solistei și mulți fani au început să sară gardurile care separau cele două zone. „Hai, sari!” se auzea din public.

Pentru ca show-ul să continue, cei din spate au fost lăsați să vină mai în față. „Haideți aici, să facem o petrecere adevărată. Îmi pare rău că ați plătit mai mult pe bilete, dar trebuie ca toată lumea să se simtă bine, nu să fim separați”, a mai spus solista.

După aproximativ cinci minute de așteptare, show-ul a reînceput. „Puteți să cântați cu mine? Dacă nu știtți, vă învăț”. Distracția a reînceput, fanii trupei britanice au aplaudat, au cântat și au dansat pe ritmurile muzicii Morcheeba.

În timpul concertului, Sky Edwards a luat albume de la fani și le-a semnat. „Lumea încă mai cumpără muzică”, a spus uimită aceasta.

Piese precum „Shoulder Holster”, „Part of the proces” și Blindfold” au răsunat timp de o oră și jumătate în cortul de la Arenele Române, fanii Morcheeba cântând, dansând și aplaudând alături de trupa britanică.

Plecarea muzicienilor de pe scenă a stârnit un val de aplauze, formația Morcheeba fiind astfel rechemată să cânte. Membrii trupei s-au lăsat puțin așteptați înainte să revină pe scenă, bucurându-se de aplauzele furtunoase care veneau din partea publicului.

Întorși pe scenă, membrii formației au continuat show-ul cu și mai multă energie și bună dispoziție. Înainte de a începe să cânte, Sky Edwards le-a cerut fanilor prezenți la spectacol să aprindă luminile pe care le au la ei. „Se vede atât de frumos! Voi nu vedeți, dar este foarte frumos”, a spus solista, descriind imaginea sutelor de fani care au aprins luminile de la telefoane și brichete.

Mai mult decât atât, solista a luat telefonul unui fan și s-a filmat în timp ce cânta, după care i-a filmat pe cei aproximativ 2.000 de spectatori care cântau și dansau alături de ea.

„Roma nu a fost construită într-o zi/ Rome Wasn’t Built in a Day”, dar trupa Morcheeba a reușit, miercuri, la București, să susțină un concert fără bariere, în care fanii au cântat și au dansat laolaltă.

Concertul de la București a făcut parte din turneul de promovare a noului album al trupei Morcheeba, „Head Up High”.

„Head Up High”, al optulea album de studio al trupei Morcheeba, reflectă o serie de schimbări semnificative din viața fomației, celebrând în același timp succesul unei cariere care se întinde de-a lungul a 18 ani. Atât timp a trecut de la lansarea albumului lor de debut, ” Who Can You Trust”, un simbol al stilului trip-hop care i-a propulsat către recunoașterea mondială, cu milioane de exemplare vândute în lumea întreagă.

Pentru noul album, Morcheeba a colaborat cu invitați excepționali: legenda hip-hop Chali 2na (Jurassic 5), mogulul rap Nature Boy Jim Kelly, James Petralli (White Denim), Rizzle Kicks și Ana Tijoux. Diversitatea vocilor de pe album, un merit incontestabil al grupului Morcheeba, subliniază influența pe care o trupa o exercită asupra unor artiști din diverse generații.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal